_curchi


Satul Curchi
August 26, 2011, 9:44 pm
Filed under: Uncategorized

        Se întîmplă de obicei sîmbăta. Îmi beau cafeaua înainte de a pleca la drum și încep să savurez ziua ce urmează a o petrece departe de oraș. Noi, copii de acum ai orașelor, suntem ultimii din generațiile care încă nu știam de calculatoare și ne jucam de-a baba oarba, de-a ”voynushka”, mîncam mere coapte pe jăratec în sobă și știam că în autobuze scaunele sunt numai pentru cei vîrstnici. Pentru noi mersul la bunica la țară era ceva deosebit. Mi-am petrecut o mare parte din copilărie lîngă bunica la o margine de sat lîngă biserică. Și acum, deja copt la minte, ca pe oricare alt orășean mă apucă uneori un dor neînțeles de ceva veșnic, și dacă veșnicia, după cum zice Blaga, s-a născut la sat, atunci mi-e dor de copilărie și spațiul mai mult decît geografic al satelor.

        La 12 km de Orhei se află satul Curchi, sub streașina unui masiv de pădure, pe partea dreaptă a rîușorului Vatici, între satele Mana și Vatici. A fost atestat pentru prima data în anul 1770 și este renumit prin mănăstirea sa de călugări, unul dintre cele mai importante monumente duhovnicesci și turistice basarabene. Mănăstirea Curchi a fost înălţată în 1773 prin osîrdia şi cu cheltuiala podgoreanului Iordache Curchiu din Morozeni ajuns mai apoi stareţul ei, supranumit Ioan. Satul a fost întemeiat de călugări, însă trecutul acestuia e învăluit de legende, însă în toate din ele zidirea mănăstirii Curchi e un act de pocăință în fața lui Dumnezeu. Fie întemeiată de către Ștefan Cel Mare, fie zidită de soții Dumitraşcu şi Ileana Curțiu, care încălcînd jurămîntul în fața lui Dumnezeu, aruncă cîte o pară  pe apa unui pîrîu, și unde se oprește prima, soția zidește mănăstirea Tabăra, iar unde a doua, soțul – mănăstirea Curchi, fie de un hoț care își ucide părinții din greșeală, fie de frații Iordache şi Mihail Curcă din satul Bogzeşti, care fug de urgia tătarilor, neputînd scăpa copiii unui preot din mîinile lor. Acest lăcaș al sufletului cuprinde cinci biserici construite în stil bizantin și clasic cu elemente de baroc. În perioada sovietică mănăstirea a fost transformată în spital de psihiatrie. Această mănăstire se considera pe timpuri, cît şi în prezent, a fi “cea mai frumoasă şi mai vestită mănăstire din Basarabia”.

         Privesc prin geamul autobusului lanurile de grîu sau floarea-soarelui, care alternează cu satele așezate lîngă drum ce persistă bătrîn și înțelept în inima cîmpiilor și dealurilor de aici. Fiecare sat e un chip imens, patriarhal și blînd, care ne privește pe fiecare și devine tot mai asemenea nouă, oamenilor care venim și plecăm. În ce privește bătrînețea, în Curchi se află două grupuri de cîte trei stejari, care au vîrsta în jur de 200-350 de ani cu diametru de la 100 la 180 de cm, dintre care un grup chiar pe teritoriul fostei moșii mănăstirești.

          Iată și Curchiul. De cîțiva ani traseul și stațiile de autobuse ale satelor de la Orhei pînă la Curchi sunt într-o stare foarte buna. Bucură faptul, că renaște turismul spre aces loc. Mă îndrept spre cupola mănăstirii care identifică de departe unde se află acest sătuc. Faptul că ridici un deal pînă la mănăstire, dă acestei mici călătorii un iz de sacru, de o acțiune tainică de a te ridica din văi spre vîrf de deal, de a fi mai aproape de cer, de oameni, de propriul eu. E frumos. Oamenii de aici sunt frumoși.  Locurile de aici sunt frumoase. Chiar și aerul, e altfel. E o terapie pentru oamenii de oraș ca mine. Satul acesta micuț e rodul credinței fiecărui sătean, al fiecărui suflet născut aici pe pămîntul sfînt basarabean, în dangătul clopotelor, sub cerul – ochi ce ne privește. Mă cuprind casele pitite pe dealuri, lacurile lîngă fostele livezi de meri și zidurile mănăstirii. E ușor să respiri cînd te afli între ele.

 

This slideshow requires JavaScript.